Informaţii utile

Cronica expediției ecologice pe rîul Ialpug: ziua întîi


Pe data de 21 iulie 2015, o echipă de 24 de tineri din toate colțurile Moldovei s-au reunit pentru a începe expediţia ecologică pe cursul râului Ialpug. Scopul principal al tinerilor porniți în expediție a fost monitorizarea stării ecologice a râului și mobilizarea locuitorilor care aruncă mizeria în preajma albiei râului, astfel ca în final să trezească spiritul ecologic al populației din regiune.

Călătoria a început din Chişinău, unde s-au adunat cei 24 de tineri pentru a porni împreună spre satul Ialpug, raionul Cimişlia, de unde îşi începe cursul râul cu aceeaşi denumire. Ajunşi în această localitate, tinerii au rămas complet dezamăgiţi după ce au văzut că la începutul cursului, nu se vede decât albia prin care odinioară şerpuia Ialpugul. Aici am avut ocazia să ascultăm trista poveste a râulețului de la un reprezentant al autorităţilor publice locale. Tot de la el am aflat că în ajunul sărbătorilor de Paşti mai mulţi tineri, şcolari au fost mobilizaţi pentru a participa la campania de salubrizare a localității.
 

Din nefericire, monitorizarea biologică a apei a fost imposibil de realizat din cauza insuficienței de ape.

În pauza de prânz, participanții au avut ocazia să se cunoască mai bine, fiecare prezentând ce râuleț curge prin apropierea localităţii de unde vine. Astfel, am aflat că localitățile Soroca, Şoldăneşti, Chişinău, Ialoveni, Dubăsari, Tiraspol şi Leova se pot bucura de potenţialii ecologişti și viitori lideri în acest domeniu.
 

Următorul nostru popas a fost în municipiul Comrat, unde ne-am întâlnit cu reprezentanți ai APL-ul din mun. Comrat şi reprezentanţi ai Agenţiei Ecologice UTA Găgăuzia. Vizita a fost făcuta la ÎM Apa Canal. Am rămas complet decepţionaţi de atitudinea rece a autorităţilor faţă de starea ecologică a râului Ialpug.
 

După întâlnire am mers la stația de epurare a municipiului Comrat. Ajunşi la  fața locului, am rămas din nou dezamăgiți în totalitate – se vedea interesul domnilor de a reamenaja clădirea, dar nu s-a pomenit în nici un caz despre o dorinţă arzătoare de a face staţia funcţională şi în conformitate cu standardele europene.

Înainte de stație, am făcut monitoringul apei, care a constatat că starea râului în această zonă este deplorabilă, fiind găsite doar specii tolerante la poluare, aceasta fiind cauzată şi de îndreptarea cursului râului, ceea ce-l împiedică să se auto epureze.

După o astfel de zi, plină de aventuri şi dezamăgiri, tinerii s-au îndreptat spre localitatea Chirsovo unde au fost cazaţi, pe drum împărtăşind emoţii şi planuri care le încolţeau în gând.
 Autoare: Ababii Dorina, 17 ani, s. Văsieni, r. Ialoveni, participant

Expediţia Ecologică pe rîul Ialpug se organizeaza în contextul proiectului „Promovarea valorilor ecologice europene la nivel local în Republica Moldova” implementat de CNM cu suportul Ambasadei SUA la Chişinău, al cărui scop este de a promova valorile şi standardele europene de mediu în Republica Moldova.
   



i 

Vizualizari: 424

Articole

Totalurile proiectului din bazinul r.Răut


16.11.2017 detalii

Odorizant de baie cu doar 4 ingrediente


31.10.2017 detalii

Monitorizarea calității apei pe cursul r.Răut


27.10.2017 detalii

Să învățăm despre deversarea corectă a apelor reziduale în mediul înconjurător


20.10.2017 detalii

INFOGRAFIC: Soluția optimă de colectare a deșeurilor după părerea populației


27.07.2017 detalii