Informaţii utile

Uniunea Europeană intenționează să renunțe la plastic


În rezoluția recent adoptată de către Parlamentul European se solicită ca până în anul 2020 să fie eliminat de pe piață materialul plastic cel mai periculos, să fie redusă utilizarea pungilor de plastic și să se stabilească obiective cu caracter obligatoriu de reciclare a deșeurilor din plastic, anunță serviciul de presă al Parlamentului European.

"Parlamentul  ne-a arătat modalitatea prin care putem lupta cu marea problemă a deșeurilor din plastic, care afectează mediul înconjurător și sănătatea populației. Astăzi am spus că vrem să schimbăm obiceiurile proaste ale produselor – de la fabricarea până la utilizarea lor. Prin reciclarea la maxim posibilă a acestora, vom consolida „revitalizarea” economiei. În același timp, acest lucru va contribui la salubrizarea mărilor și a pământului, astfel creând mai multe locuri de muncă", - a declarat europarlamentarul Vittorio Prodi (Socialiștii și Democrații, Italia).

În lume se acumulează cantități uriașe de plastic care nu se descompun timp de secole și poluează mediul.  Europarlamentarii sunt îngrijorați de faptul că în UE nu există reguli concepute pentru deșeurile din plastic și actele legislative în domeniul deșeurilor sunt slab implementate în țările membre ale UE. Astfel, ei își propun drept obiectiv ca până la 80 % din deșeurile de plastic să fie colectate și sortate. Parlamentul European propune ca până în anul 2020 să fie eliminate de pe piață cele mai periculoase  materiale din plastic și reducerea utilizării pungilor de plastic de unică folosință, precum și combaterea exportului ilegal de deșeuri din plastic. Europarlamentarii subliniază că potențialul economic privind reciclarea plasticului nu este utilizat pe deplin, întrucât numai 25 % din deșeurile de plastic sunt reciclate. În rezoluție se afirmă că "după ce vor fi implementate în totalmente actele legislative cu privire la gestionarea deșeurilor în UE, anual se vor economisi 72 de miliarde de euro, iar volumul anual al sectorului de prelucrare va spori cu 42 de miliarde de euro, iar până în anul 2020 vor fi create mai mult de 400 000 de locuri de muncă".

Sursa: http://greenbelarus.info/rus

Vizualizari: 648

Articole

Totalurile proiectului din bazinul r.Răut


16.11.2017 detalii

Odorizant de baie cu doar 4 ingrediente


31.10.2017 detalii

Monitorizarea calității apei pe cursul r.Răut


27.10.2017 detalii

Să învățăm despre deversarea corectă a apelor reziduale în mediul înconjurător


20.10.2017 detalii

INFOGRAFIC: Soluția optimă de colectare a deșeurilor după părerea populației


27.07.2017 detalii