Informaţii utile

Invitaţie pentru mass-media: Tinerii din tabăra „Iubeşte-ţi rîul!” organizează flash-mob-ul „STOP spălatul maşinilor în r. Bîc!”


Participanţii taberei de vară "Iubeşte-ţi rîul!", care reprezintă reţeaua numeroasă a tinerilor la nivel naţional şi care este constituită din tineri din r. Călărași, r. Strășeni, r. Anenii Noi, r. Soroca, r. Sângerei, r. Ungheni, r. Căușeni, r. Rezina, r. Drochia, r. Șoldănești, r. Ialoveni şi mun. Chișinău vor manifesta împotriva spălării ilegale a transportului auto pe malul r. Bîc prin intermediul unui flash-mob cu denumirea „STOP spalatul maşinilor în r. Bîc!”. Flash-mob-ul va avea loc sâmbătă, 05 iulie 2014, în orașul Chișinău pe str. Calea Basarabiei intersecţie cu str. Tăbăcăria Veche (primul pod de trecere peste r. Bîc, după podul de pe str. Ismail, direcţia ieşirea din oraş) la ora 12.00.
Prin intermediul acestei acțiuni, tinerii vor să atragă atenția chișinăuienilor, a șoferilor care își spală transportul în r. Bîc, a celor care prestează servicii de spălătorie ilegală, a autorităților locale și centrale, inclusiv și a primarului capitalei, dlui Dorin Chirtoacă, căruia i-au făcut de curând o vizită la primărie și i-au lăsat o adresare din partea lor pentru soluționarea problemelor ecologice care afetează rîul Bîc, că acest lucru este o încălcare gravă a legislaţiei de mediu, dar şi a spiritului civic de protecţie a resurselor de apă. Tinerii solicită autorităților să ia sub control stoparea fenomenului spălării transportului în rîu, iar structurilor subordonate acestora să întreprindă pași concreți pentru a reabilita r. Bîc pe porțiunea mun. Chișinău, care ne reprezintă capitala țării în întreaga lume. 
Totodată, tinerii vor realiza o activitate de monitorizare biologică a calității apei pe str. Calea Basarabiei, în regiunea unde se spală transportul auto în rîu, pentru a demonstra autorităților faptul că detergenții utilizați, uleiurile de la transportul auto, apele uzate NEEPURATE aduse de canalele pluviale şi afluenţii rîului Bîc pe segmentul mun. Chişinău dar și deșeurile aruncate pe mal, influențează în direcție negativă calitatea apei. 
La acțiune sunt invitați toți cei care își doresc ca orașul Chișinău să devină o capitală europeană, unde nu se mai practică spălarea transportului în rîu și reprezentanții mass-media pentru a face auzit mesajul tinerilor din tabăra „Iubește-ți rîul!” în întreaga țară. 
Pentru detalii, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii Centrului Naţional de Mediu: Ina Coseru - Preşedinte CNM: 060589998, 079817448
Iuliana Cantaragiu – Expert CNM: 079812714, 068225870
Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului Campania tinerilor „Iubeşte-ţi rîul!”, implementat de Centrul Naţional de Mediu, graţie susţinerii generoase a poporului american prin prisma Programului de Granturi pentru Democraţie al Ambasadei SUA din Republica Moldova şi cofinanţat de fundaţia americană EcoCatalyst Foundation.
Acest eveniment este finanţat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile,. constatările şi concluziile prezentate şi discutate în cadrul evenimentului aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.

Vizualizari: 610

Articole

Totalurile proiectului din bazinul r.Răut


16.11.2017 detalii

Odorizant de baie cu doar 4 ingrediente


31.10.2017 detalii

Monitorizarea calității apei pe cursul r.Răut


27.10.2017 detalii

Să învățăm despre deversarea corectă a apelor reziduale în mediul înconjurător


20.10.2017 detalii

INFOGRAFIC: Soluția optimă de colectare a deșeurilor după părerea populației


27.07.2017 detalii