Informaţii utile

Centrul Naţional de Mediu a organizat tabăra de vară "Iubeşte-ţi rîul!" pentru tinerii lideri ecologişti din Moldova


În perioada 29 iunie – 06 iulie 2014,  a avut loc tabăra de vară mobilă „Iubește-ți rîul!”,  activitate realizată de Centrul Național de Mediu, susținută financiar de Ambasada SUA la Chișinău, adresată tinerilor lideri în domeniul protecției mediului.

Scopul organizării taberei de vară a fost de a cultiva celor 25 de tineri veniţi din r. Călărași, r. Strășeni, r. Anenii Noi, r. Soroca, r. Sângerei, r. Ungheni, r. Căușeni, r. Rezina, r. Drochia, r. Șoldănești, r. Ialoveni şi mun. Chișinău  deprinderi atât teoretice cât și practice în formarea unei atitudini tolerante şi prietenoase mediului în toate activităţile pe care le desfășoară la moment sau le vor desfășura pe viitor, indiferent de sfera lor de activitate.

Agenda activităţilor a cuprins un şir de subiecte, menite să familiarizeze tânăra generație cu problemele majore care afectează râurile Moldovei, dar și eventuale soluții pentru reabilitarea acestora, cum ar fi: legislaţia de mediu a RM , scrierea petiţiilor, proceselor verbale, adresărilor către autorităţi. De asemenea au fost prezentate surse deschise pentru plasarea comunicatelor şi ştirilor şi tehnici de implicare a mass-mediei, etc.  În cadrul taberei au fost întreprinse o serie de activități practice cum ar fi: vizite la staţiile de epurare a oraşelor Călăraşi şi Chişinău, raiduri împreună cu reprezentanți ai Inspecţiilor Ecologice  Călăraşu şi Chişinău pentru a depista contravenții de mediu, o expediţie la pas pe o porţiune a râului Tigheci,  o vizită la gunoiştea oraşului Străşeni şi la staţia de pompare, întâlniri cu autorităţile locale din or. Străşeni, Călăraşi şi cu primarul Chişinăului dl. Dorin Chirtoacă, o campanie de salubrizare a râului Bîc în Străşeni, monitoring al calităţii apei în râul Tigheci şi Bîc, identificarea surselor de poluare.

Prin urmare, participanţii au fost activ implicaţi în diverse exerciţii pentru a atrage atenţia publică şi sensibiliza populaţia asupra acţiunilor noastre şi impactul negativ adus mediului. În acest sens, drept exemplu poate servi flash-mob-ul organizat în municipiul Chişinău împotriva spălării ilegale a transportului auto pe malul r. Bîc cu denumirea „STOP spălatul maşinilor în r. Bîc!”. Flash-mob-ul a avut loc sâmbătă, 05 iulie 2014, în orașul Chișinău pe str. Calea Basarabiei intersecţie cu str. Tăbăcăria Veche. Prin intermediul acestei acțiuni, tinerii au dorit să atragă atenția chișinăuienilor, a șoferilor care își spală transportul în r. Bîc, a celor care prestează servicii de spălătorie ilegală, a autorităților locale și centrale, inclusiv și a primarului capitalei, dlui Dorin Chirtoacă, căruia i-au făcut o vizită și i-au lăsat o adresare din partea lor pentru soluționarea problemelor ecologice care afectează rîul Bîc. Tinerii au solicitat autorităților să ia sub control stoparea fenomenului spălării transportului în rîu, iar structurilor subordonate acestora să întreprindă pași concreți pentru a reabilita r. Bîc pe porțiunea mun. Chișinău, care ne reprezintă capitala țării în întreaga lume. 

De asemenea tinerii, au elaborat o adresare către Preşedintele Parlamentului şi Ministerului Mediului, pe care în curînd o vor prezenta acestora şi vor discuta eventuale soluţii pentru reabilitarea rîurilor Moldovei.

În şedinţa de totalizare a taberei, preşedintele CNM, Ina Coşeru a felicitat tinerii pentru interesul manifestat pe durata taberei şi entuziasmul de care au dat dovadă în realizarea cu succes a sarcinilor propuse pe perioada taberei.

Acest eveniment a fost organizat în cadrul proiectului Campania tinerilor „Iubeşte-ţi rîul!”, implementat de Centrul Naţional de Mediu, graţie susţinerii generoase a poporului american prin prisma Programului de Granturi pentru Democraţie al Ambasadei SUA din Republica Moldova şi cofinanţat de fundaţia americană EcoCatalyst Foundation.
Acest eveniment este finanţat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile,. constatările şi concluziile prezentate şi discutate în cadrul evenimentului aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.

Vizualizari: 261

Articole

Totalurile proiectului din bazinul r.Răut


16.11.2017 detalii

Odorizant de baie cu doar 4 ingrediente


31.10.2017 detalii

Monitorizarea calității apei pe cursul r.Răut


27.10.2017 detalii

Să învățăm despre deversarea corectă a apelor reziduale în mediul înconjurător


20.10.2017 detalii

INFOGRAFIC: Soluția optimă de colectare a deșeurilor după părerea populației


27.07.2017 detalii