Informaţii utile

LA BĂLȚI VA AVEA LOC FESTIVALUL TINERILOR ECOLOGIȘTI PENTRU REGIUNEA DE NORD A MOLDOVEI CU GENERICUL „IUBEȘTE-ȚI RÎUL!”


Centrul Naţional de Mediu organizează Festivalul Tinerilor Ecologiști pentru regiunea de nord a Moldovei  cu genericul „Iubește-ți rîul!”. Festivalul va avea loc în municipiul Bălți sâmbătă, 25 octombrie 2014, în incinta Teatrului „Vasile Alecsandri”  cu începere de la orele 10.00. 

Evenimentul va găzdui circa 300 de tineri din regiunea de nord a Moldovei (r. Briceni, r. Ocniţa, r. Donduşeni, r. Edineţ, r. Rîşcani, r. Drochia, r. Soroca, r. Floreşti, r. Bălţi, r. Sîngerei, r. Făleşti, r. Glodeni), care vor participa  în finala concursului „Iubește-ți rîul!” care a fost anunțat de CNM în iulie 2014 și este orientat spre tineri, cu accent pe starea actuală a râurilor din Republica Moldova, care afectează sănătatea oamenilor și dezvoltarea țării noastre.

Totodată la ora 14.00,  în cadrul festivalului va fi organizat un flash-mob cu scopul de a îndemna tinerii să mediteze asupra beneficiilor care ni le oferă apa pentru menținerea vieții pe pământ. Flash-mob-ul  va dura 15 minute și se va desfășura în scuarul teatrului Vasile Alecsandri.

Scopul festivalului este de a creşte nivelul de conştientizare a tinerei generaţii şi de a dezvolta activismul civic pentru protecţia resurselor de apă. Totodată, aceste acţiuni vor informa tinerii din nordul țării  vis-a-vis de oportunitățile de creștere a standardelor de mediu în țara noastră și de îmbunătățire a calităţii mediului şi calităţii vieții prin adoptarea practicilor europene în acest domeniu. De asemenea, CNM urmărește identificarea elevilor cu aptitudini deosebite și atitudine pozitivă față de resursele de apă pentru dezvoltarea reţelei naţionale de tineri activişti pentru protecția apelor din Republica Moldova

Pentru informații suplimentare despre eveniment, vă rugăm să ne contactați la nr.: 22 83 67 27; Gsm: 060176393; e-mail: alla.vacarciuc@gmail.com 
Persoană de contact:
Alla Vacarciuc, Coordonator Comunicare, Centrul Naţional de Mediu

Festivalul Tinerilor Ecologiști este organizat în cadrul proiectului “Consolidarea valorilor democratice în rîndurile tinerilor din regiunile Moldovei ” și este co-finanțat de Fondul pentru Democrație din SUA (NED) și fundaţia americană “EcoCatalyst Foundation”.

Partenerii festivalului:  Youbesc Entertainment Company, Jurnal TV, compania de îmbuteliere a apei iodate „aqua unIQa”

Vizualizari: 612

Articole

Totalurile proiectului din bazinul r.Răut


16.11.2017 detalii

Odorizant de baie cu doar 4 ingrediente


31.10.2017 detalii

Monitorizarea calității apei pe cursul r.Răut


27.10.2017 detalii

Să învățăm despre deversarea corectă a apelor reziduale în mediul înconjurător


20.10.2017 detalii

INFOGRAFIC: Soluția optimă de colectare a deșeurilor după părerea populației


27.07.2017 detalii