Din cele 23 de echipe înregistrate, 12 școli de pe malurile drept și stâng ale Nistrului vor beneficia de premii pentru realizarea proiectelor ecologice și acțiunilor de salubrizare ca urmare a participării la concursul cu genericul ”crEȘTI DURABILitate” desfășurat în cadrul proiectului ”Poduri ecologice peste Nistru”, de către Centrul Naţional de Mediu și asociația Vitality, finanțat de Uniunea Europeană, prin programul ”Măsuri de Promovare a Încrederii” Poduri de încredere peste Nistru - Мосты доверия через Днестр, implementat de PNUD Moldova UNDP Moldova.
Așadar să facem cunoștință cu echipele câștigătoare.
Secțiunea I: Proiect Comunitate Durabilă (elevii claselor a 9 – 12):
Premiul I: Echipa „Eco la pătrat”, Colegiul Agroindustrial din Ungheni și Echipa „Рационалисты”, Școala medie nr 11 din Tiraspol.
Studentele de la Colegiul Agroindustrial din Ungheni, Balan Alexandra și Dragomir Felicia împreună cu profesoara lor Vlas Norinela își propun o soluție eficientă pentru a reutiliza partea organică (ce reprezintă cel mai voluminos „deșeu”), obținută în bucătăriile din căminul de elevi, în activitatea cantinei din instituție, precum și restul materiei reziduale de origine organică rezultat în activitatea profilului agricol al colegiului. Astfel, ca alternativă de compostare, ele propun metoda Bokashi – o metodă ușoară de compostare a deșeurilor organice, care are loc într-un spațiu ermetic închis, iar materia obținută poate merge direct în sol unde se va transforma în îngrășământ natural de cea mai înaltă calitate. Pentru a porni acest proces, deșeurile se presară cu tărâțe „bokashi” –care conține un amestec de bacterii benefice: lactobacili, drojdii și bacterii fotosintetice purpurii. Cu ajutorul lor, resturile alimentare se „murează” și se conservează până a ajunge în sol. Odată ce resturile alimentare sunt „murate”, ele pot fi ținute până în momentul când este posibilă evacuarea. Când conținutul căldării ajunge pe sol, se începe procesul de compostare normală – doar că mai eficientă și mai rapidă decât de obicei.
Elevii clasei a 11-a de la școala Nr.11 din Tiraspol, Kaplenco Alexei și Kolosiuc Sofia în comun cu profesoara Alla Ivanova își propun să realizeze o cercetare științifică despre producerea și utilizarea hârtiei și metodele alternative, ecologice de a o obține în condiții de casă. ”Aplicarea în practică a rezultatelor cercetării constă în faptul că acestea pot fi utile elevilor la lecțiile școlare, precum artele plastice, tehnologia, științe, geografia, și vor extinde orizonturile elevilor noștri, susține Alla Ivanova. De asemenea, prin cercetările noastre, dorim să atragem atenția asupra problemei defrișărilor pentru hârtie, deoarece aceasta este direct legată de economie.”
Premiul II: Echipa „Ecologiștii”, Gimnaziul Târnova și Echipa „Экобум", Școala Medie nr. 17 din Tiraspol.
Un grup de elevi ai clasei a 10-a de la școala Nr. 17 ”V. F. Raevschi” din Tiraspol împreună cu profesoara lor de geografie își propun să contribuie la soluționarea problemei deșeurilor prin instalarea unei platforme de colectare separată a deșeurilor solide: hârtia și plasticul. Pentru a crea o cultură de a colecta corect deșeurile, ei vor desfășura o amplă campanie de informare prin publicarea de pliante și postere și discuții publice cu cetățenii.
Rață Ionela, eleva clasei a 9-a de la Gimnaziul din satul Tîrnova, raionul Edineț și profesoara ei, Braga Veronica își propun să desfășoare o acțiune de salubrizare în care să se implice toți cetățenii comunității, în mod special copiii cu vârsta preșcolară. De asemenea, în comun cu autoritățile publice locale vor construi un zid împrejurul locului de depozitare a deșeurilor, în lipsa căruia, în prezent toate deșeurile de hârtie și plastic fiind împrăștiate pe câmpurile recoltate cu semănături. Din deșeurile colectate copiii vor confecționa lucrări pe care le vor prezenta la o expoziție, în urma căreia cei mai buni participanți vor fi premiați.
Premiul III: Echipa „РОСТОК”, Școala Medie nr. 15 din Bender și Echipa „Tinerii ecologiști”, Gimnaziul ,,Ion Sârbu" Mașcăuți
Un grup de elevi din clasele a 9-a și a 10-a de la școala medie Nr. 15 din orașul Tighina intenționează să schimbe atitudinea și comportamentul cetățenilor față de problema deșeurilor, printr-un sondaj ecologic, cercetări pe teren a nivelului de poluare și instalarea containerelor pentru colectarea separată a deșeurilor menajere.
Proiectul propus de către echipa ”Tinerii ecologiști” de la Gimnaziul ”Ion Sârbu„ din satul Mașcăuți are scopul de a crea spații verzi pe malurile râului Răut din satul Mașcăuți, raionul Criuleni, deoarece sunt sectoare întregi unde lipsesc plantații de salcie și acest fapt duce la surparea malurilor râului și la îmlăștinirea lui. ”Ținând cont că salcia este folosită pentru biofiltrare dar și regenerarea solului în zonele umede, avem marea dorință ca să plantăm cel puțin 100 de sălcii.”, susține coordonatoare echipei, profesoara Cenușa Mariana.
Secțiunea II: Acțiune de salubrizare în comunitate (elevii claselor 1- 12):
Premiul I: Echipa „Natura spune STOP!”, I. P. Gimnaziul „Dumitru Matcovschi" și echipa „PALMELE VERZI”, Filiala IP Gimnaziului Răscăieți
Gimnaziul ”Dumitru Matcovschi”, satul Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești a decis să participe la concursul ”Crești Durabilitate”, deoarece au mai participat la 2 activități în cadrul Proiectului „Poduri ecologice peste Nistru”, în cadrul cărora copiii au aflat foarte multe lucruri interesante. Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei (22 martie) profesoarele Claudinia Cazac și Carolina Guțan împreună cu un grup de elevi din clasa a 8-a au organizat o acțiune de salubrizare și înverzire a spațiilor adiacente la izvoarele din localitatea natală. În parteneriat cu părinții au fost confecționate tomberoane din materiale reciclabile și instalate la cele două izvoare. Echipați cu greble, hârlețe și saci pentru gunoi, elevii au colectat toate deșeurile din preajma apei, au curățat albia pârâiașului adiacent de crengi, frunze, resturi vegetale și au plantat 34 de puieți.
”Anul acesta, susține Maria Goian, coordonatoarea echipei ”Palmele Verzi”, participăm la Concursul proiectelor ecologice „Crești Durabilitate” cu genericul: ”Dacă-n dreptul casei sale face orice om curat, peste-un ceas ar fi tot satul ca oglinda luminat». Prin acest generic dorim să atragem atenția întregii comunități, dar și APL că satul este nu numai ograda și grădina personală, dar și toate locurile de agrement, unde iubesc localnicii să se odihnească, fântânile din localitate, malul iazului. Ne propunem să înlăturăm două gunoiști stihinice din apropierea lacului din localitate, curățarea teritoriului adiacent a două fântâni și instalarea a 5 tomberoane pentru gunoi.”
Premiul II: Echipa ,,Prietenii naturii", Liceul Teoretic Gordineşti și echipa „Родничок”, Școala Medie din Hlinaia, Slobozia
Prima echipă intenționează să facă curățenie la un izvor din localitatea Gordinești, care este foarte poluat. În fiecare an, echipa „Родничок” desfășoară acțiunea „Malul curat al râului Turunchuk”. Acest râu este o arteră importantă pentru comunitate, în plus, este un loc preferat de odihnă pentru școlari și oaspeții satului. Mai ales căutat este locul de lângă podul peste râu. Dar, din păcate, acolo se acumulează mult gunoi, prin urmare, grupul de voluntari este bucuros să curățe și de data asta malul râului.
Premiul III: Echipa „Tinerii Naturaliști”, Instituția Publică Gimnaziul ,,Mihail Sadoveanu” și Echipa „ЭКОВЗВОД ", Școala Medie nr. 17 din Tiraspol.
Un grup de elevi voluntari ”Tinerii Naturaliști” din cadrul Gimnaziului ”Mihail Sadoveanu”, satul Tigheci au decis să facă o acțiune de salubrizare, în urma căreia oamenii vor putea ieși la o mică primblare la poalele Colinei Tigheciului fără a vedea sutele de gunoaie aruncate acolo.
În afară de acțiunea de salubrizare pe care o vor organiza elevii claselor a 5-a și a 6-a de la școala medie Nr. 17 din Tiraspol, acești vor desfășura și o campanie de informare privind modalitățile de economisire a energiei electrice.