AO Centrul Național de Mediu angajează persoană calificată pentru ocuparea funcției Manager administrativ și logistică
Durata angajării: 6 luni, cu posibilitate de extindere.
Tip contract: Contract prestări servicii
Limbi obligatorii: Româna, Engleza, (Rusa prezintă un avantaj)
Locul de activitate: Chișinău
Termenul limită de aplicare: 31 mai 2026
Descrierea postului vacant
AO Centrul Național de Mediu angajează un manager administrativ și logistică pentru administrarea organizației, asigurarea unei desfășurări eficiente a activităților logistice și suport în activitățile de promovare și PR.
Responsabilități:
Sarcinile specifice funcției includ:
- Managementul sarcinilor de birou, organizarea bunei desfășurări a activităților programate, planificarea și evidența activităților, completarea rapoartelor de activitate;
- Organizarea întâlnirilor, evenimentelor (inclusiv on-line), și altor activități logistice pentru vizitatori, invitați, delegații și parteneri, identificarea participanților la evenimente;
- Centralizarea informațiilor legate de evenimentele trecute organizate de asociație și parteneri;
- Gestionarea contractelor și negocierea de preț cu furnizorii de servicii de birou, asigurând legătura cu prestatorii de servicii, inclusiv cu serviciile de curățenie, catering și securitate;
- Gestionarea și menținerea calendarului organizației;
- Implicarea în elaborarea de proiecte;
- Implicarea în implementarea proiectelor de mediu (organizarea activităților din proiectele în curs de implementare, raportare);
- Organizare și participare la evenimentele în afara proiectelor la necesitate (seminare, ședințe, evenimente open-air, campanii de plantare, salubrizare, etc.): de la concept până la executare;
- Comunicarea cu grupurile țintă și partenerii organizației pentru realizarea activităților;
- Oferirea suportului administrativ managerului de proiect în revizuirea documentelor de proiect, pregătirea solicitărilor de oferte, organizarea evenimentelor (inclusiv on-line), identificarea participanților la evenimente, asigurarea suportului logistic în timpul evenimentelor;
- Elaborarea rapoartelor, actualizarea planului de Monitorizare și evaluare lunar, inclusiv colectarea, introducerea și analiza de bază a datelor proiectului
- Centralizarea informațiilor legate de evenimentele trecute organizate de asociație și parteneri;
- Colectarea de informații privind practicile naționale/internaționale care tratează un subiect de importanță, pe care echipa de proiect îl consideră de actualitate și asupra căruia planifică să se expună prin opinii, propuneri de politici publice, producerea de materiale informative etc.;
- Suport în implementarea strategiei de comunicare a Asociației prin pregătirea comunicatelor de presă, urmărirea postărilor și reflecțiilor pe media socială
Educație și Calificări
Candidații pentru poziția de manager administrativ și logistică vor întruni următoarele cerințe minime:
- Cel puțin studii de licență în domeniul protecției mediului, statistică, drept, management și marketing, comunicare și PR, alte domenii aferente;
- Minim doi ani de experiență de lucru cu experiență demonstrată;
- Cel puțin 1 an de experiență în poziții similare;
- Cunoștințe în domeniul protecției mediului din republica Moldova și din alte state constituie un avantaj;
- Experiență în managementul documentelor și organizarea operațiunilor de birou;
- Experiență în contabilitate și înțelegere a procedurilor de achiziție;
- Cunoașterea instrumentelor digitale precum PC Office (Word, Excel, Outlook, Sharepoint), Canva (constituie un avantaj);
- Experiență în coordonarea aranjamentelor de călătorie și suport logistic;
- Abilități de lucru în echipă și în regim cu termene limită stricte;
- Abilitatea de a comunica eficient atât în formă orală, cât și în scris în română, și engleză – rusa va fi considerată un avantaj;
- Abilități de formulare concisă a propunerilor și rapoartelor;
- Abilități de luare a deciziilor în situații mai dificile, de a veni cu inițiativă și a găsi soluții;
- Bună înțelegere a proceselor, politicilor și procedurilor necesare pentru sprijinirea unei organizații;
- Abilitatea de a lucra independent, precum și în colaborare în echipă.
- Nu este angajat(ă) în sectorul public, nu este funcționar public.
- Capacități de a desfășura activități/taskuri pe cont propriu.
- Funcția implică și deplasări în diverse localități din Moldova. Solicitanții care au permis de conducere și/sau mașină constituie un avantaj.
Cum să aplici
Candidații cointeresați pot transmite următoarele acte la adresa de email cnm.concurs@environment.md, cu mențiunea poziției pentru care aplică - asistent de proiect. Termen limită este 31 mai 2026:
- CV
- Scrisoare de Motivare
- 2 persoane de recomandare cu datele de contact ale acestora
Doar persoanele pre-selectate vor fi contactate.
Centrul Național de Mediu este o asociație obștească care realizează activități în domeniul protecției mediului, susținute financiar de diferiți parteneri de dezvoltare. Scopul organizației este de a produce o transformare în societatea din Republica Moldova în domeniul protecției mediului, prin creșterea capacităților si sporirea conștientizării grupurilor țintă cu privire la importanța protecției mediului, asistență în dezvoltarea proiectelor de infrastructură de mediu. Grupurile țintă ale Centrul Național de Mediu sunt: autoritățile publice centrale și locale, instituțiile competente (Agenția de Mediu, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Centrul de Sănătate Publică, etc.), instituțiile de învățământ, sectorul de afaceri, tinerii, publicul larg. Mai multe informații le găsiți pe pagina web – www.environment.md.
